top of page

Lansarea de la Grill Pub

7 februarie, 2016. La ora 18:00 am vrut să punem trailer-ul, dar nu mergea. Deși, la probe, a mers. Am tot încercat, nimic. Lumea nu își dădea seama, oricum. S-a făcut 18:30, cred. Și am încercat. A mers. Dar s-a blocat. Și din nou… din nou s-a blocat. La același minut, aceeași secundă. Apoi am renunțat. Au intrat cei de la Red Mark cu Knockin’ on Heaven’s Door, apoi Claudiu T. Arieșan a vorbit foarte frumos despre proiectul editorial și despre carte, deschizând evenimentul lansării exact așa cum trebuie

 

Imediat după, au vorbit Lorena și mama, despre mine ca persoană, și despre modul în care am scris. Au vorbit super și publicul era foarte interesat.

După ce au mai cântat Red Mark, cântând între fiecare moment de invitați, am intrat eu pe scenă și nu știam ce să spun. Dar am decis să fiu naturală. Un tip din public a zis că am față de bărbat și altul voia să-mi facă poză la chiloți, ceea ce m-a bucurat și distrat enorm; stăteau la aceeași masă, în primul rând din față. Încă un tip a venit la mine, la un moment dat, când eram nițel cam supărată, și m-a întrebat dacă titlul cărții se referă la expresia „copil din flori”: „știi, când părinții fac sex și…”, „da, știu, nu.”.

 

Atmosfera a fost fun. Tipic ar fi fost într-o librărie, sau o cafenea ceva mai soft. Dar am vrut ca prima „dezvirginare” a cărții să aibă loc într-un loc ambiental spiritului acesteia. Am ales Grill Pub pentru că de prima oară când am intrat, vrând să vorbesc de eveniment, acum o lună, am simțit ceva ce nu am mai simțit nicăieri. Am știut că ăsta e locul, că aici va fi, deja aveam totul în fața ochilor.

 

Citește mai mult aici.

bottom of page